Barbatii care iubesc Pink Floyd sunt o specie aparte. Am realizat asta cam acum vreo 10 ani, dar nu cred ca am apucat vreodata sa ii porcai in public.
Pink Floyd este pentru barbati ce e Spice Girls pentru femei, doar ca oleaca mai interesant. Si monstruozitatea lor de fandom este groaznica.
Nu ma intelegeti gresit, Pink Floyd este una dintre chestiile bune din muzica, la nivel declarativ, artistic, activ, propagandistic, muzical, whatever. Dar. Dar!
In acelasi timp, barbatii care pun Pink Floyd deasupra oricarui alt lucru sunt o specie periculoasa.
Te vor intrerupe, oricand si oricum si oriunde, doar ca sa-ti zica „ia asculta riff-ul asta de chitara”, si apoi va incepe o lunga si neinteresanta poveste despre cum au citit ei prima data Asimov, si ce misto mergea pe Pink Floyd.
Cel mai probabil, fiind niste adolescenti imbuibati de hormoni, barbatii aia erau niste onanisti tristi la varsta aia, dar ma rog – intotdeauna da bine sa spui cat de mult, tare si bine te imersai… In muzica, evident.
Tot barbatii aia vor jigni si vor ura din suflet orice alt sunet care e altceva decat rock. Preferential, progresiv si/sau death metal. Pentru ca e bine sa nu intelegi ce zice nenea ala, sau e bine sa te prefaci ca esti usor ironic si sarcastic la adresa societatii, de la adapostul fularelului tau in dungi.
Barbatii aia sunt periculosi, pentru ca sunt genul care adopta comportamente obsesive, sunt usor psihopati si neclintiti in opiniilor lor. Si asta n-ar fi un lucru rau, dar in cazul lor e.
N-o sa vedeti fervoare mai mare decat la Martorii lui Iehova si barbatii care asculta Pink Floyd. Macar celor dintai le poti inchide usa in nas, dar barbatii care asculta Pink Floyd nu pot fi alungati decat cu manele. Decisions, decisions.
Fanii lu’ Pink Floyd sunt de o jena incredibila. Jena pe care ti-o provoaca, evident. In public vor gasi mereu cu cine sa poarte razboaie, pe tema lirica, muzicala si de toate spectrele dintre cele doua, chiar daca ei habar n-au sa scrie „odata” corect cand trebuie.
Sunt niste fanatici imberbi si puerili, si nu e placere mai mare pentru mine decat sa le stric jucaria.
Data viitoare cand prindeti un fan Pink Floyd care se da la voi, spuneti-i ca formatia aia e mediocra si/sau supraapreciata. Urmariti-i atente reactiile, dar fiti pregatite sa fugiti in orice moment. Pe cat de culti si profunzi si deschisi se dau, sunt in stare sa va zgarie cu unghiile ca o pisica. Cand se intampla asta, puneti o manea. Distractie garantata.
Poza.
Cate conflicte am pornit prin liceu si anul I de facultate cand spuneam ca Pink Floyd sunt „highly overrated” si ca e posibil sa-ti placa rockul clasic si sa-i ignori cu desavarsire.
^Sa-i ignori cu desavarsire pe cei de la Pink Floyd, in acelasi timp.
Eu am o mare problema cu elitismul asta de duzina, care mai are ca efecte secundare si incapacitatea de a accepta si opinia altora, de a intelege ca nu numai tu ai dreptate, ca si ce asculta/citesc/vad altii e bun, and so on. Asa ca e distractiv, pentru mine, sa ii vad pe astia cum se chinuie si le plezneste vena cand ii torturez cu chestii pe tema Pink Floyd. :D