Cred ca stiti deja de relatia mea fascinanta cu muzica, si cred ca toti avem that one song (care-s mai multe, de fiecare data) care ne induce starea perfecta pentru amintit tampenii.
Eu am perioada 2003-2004, anii de glorie din liceu, cand renuntasem la razvratiri inutile si am inceput sa imbratisez muzica pop fara nicio jena. Pana atunci, ascultam Westlife si Britney Spears la volum mic, in rusinea camerei mele, si ma cam dadeam eu rockeritza de cartier. Lucru care, in mod cert, nu eram.
Dar ce eram?! Doamne iarta-ma, ce nu eram. Pai Linkin Park si Beyonce (Crazy in Love pe fond de despartire, of course). Stacie Orrico (o mai stie cineva pe fata asta?!) si Daniel Bedingfield, fratele celebru al mai celebrei Natasha Bedingfield, care a aparut dupa ce am dat eu bac-ul cu o freza copiata dupa mine.
Am inceput sa ma indragostesc de Rammstein cam in perioada asta, iar Moloko era la putere. Inca nu scapasem de obsesia pentru Placebo, iar Marilyn Manson was still going strong.
All the while I was enjoying some light Sean Paul si beaturile sale dancehall (I still love that shit), iar Eve mi se parea o zeita intre oameni. Oh, and do you remember the times when Missy Elliot ruled the world? Andreea remembers.
Mai aveam eu cateva chestii care-mi placeau, cum ar fi Christina Millian si Dip It Low care mi-a alungat emotiile de dinainte de proba orala la limba romana. Sau Billie Meyers si Kiss The Rain combinat cu o sala de net unde am mers de cateva ori. Noroc ca la sala aia aveau mult Marilyn Manson, ma tratam cu el.
Prin 2004 (oho, acum 10 ani!) m-am indragostit de Maroon 5, pe care va jur ca i-am crezut un negru misto pana l-am vazut pe Adam Levine. Bineinteles, asta nu a schimbat cu nimic sentimentele pe care i le port, desi el a trecut prin vreo 3 duzini de ingerasi de la Victoria’s Secret, iar eu inca mai suspin dupa el…
Ah, tot prin 2003 s-a intamplat in viata mea formatia care a venit la B’Estfest, si-anume Reamonn, dar care formatie m-a facut sa ma indragostelesc de-a binelea cu piesa Strong, nu cu Supergirl, pe care o stiu toti.
Ma rog, viata mea ar putea fi un playlist. Cu Naughty Girl a lui Holly Valance, si Addicted a lui Enrique Iglesias. Cu Leave Your Lover a lui Sam Smith si I Wanna Dance With Somebody a lui Whitney Houston. Cu Bohemian Rhapsody si Ignition. Cu o gramada de randuri de cuvinte frumos asezate pe muzica, care uneori ma fac sa simt ca traiesc, si alteori ma fac sa simt ca mor. Si parca niciuna din activitatile astea doua nu e de ajuns, si as vrea sa decida altcineva in locul meu. Dar nu se mai poate, we have our big girls clothes on. We must do our bidding.
