N-am mai scris de mult, preocupata fiind cu aspecte mondene si alte nimicuri. De fapt, criza de inspiratie si de timp (oarecum) m-au facut sa ma las pe tanjala.
Intre timp, my beautiful, wonderful brain n-a stat pe loc. Am desemnat destule activitati (pentru anul acesta si anul viitor), cat sa-mi multumeasca spiritul oarecum liber si nevoia de creativitate.
George a facut un bine natiunii si mi-a cumparat doua blocuri de desen, precum si creioanele, minele si radierele necesare. Eu am dat o fuga, cand nevoia a cerut-o, si am cumparat niste tempera. I just couldn’t take it anymore. Asa ca acum, in fiecare sambata dimineata, ma trezesc bine dispusa si desenez, pictez, ce-mi vine.
George a mai facut ceva ce eu nu fac. Si nici nu credeam ca voi face, dar uite ca lucrurile se schimba… S-a dat cu parasuta. Pana sa-l vad pe el, acolo sus, lucrurile pareau cel putin amenintatoare, dar de-acum inainte, imi voi face curaj, iar la primavara mi-am programat si eu o intalnire cu o parasuta.
De ceva timp cochetez cu ideea echitatiei, in sensul ca as vrea sa invat sa ma dau si eu cu calul. Intotdeauna mi s-au parut niste animale superbe, iar putinele mele intalniri cu ei (lasate cu mangaieli, hranit, etc.) mi-au confirmat dragostea fata de ele. Asa ca la primavara voi trage o fuga in afara orasului, la unul din centrele unde pot face lectii de echitatie.
O alta nebunie care-mi bazaie in creier de ceva timp e escalada. Mi se pare un sport relaxant, prin dificultatea lui (da, stiu, gandesc pe dos, sue me). Ca si boxul (ca si pe ala mi-l cam doresc de pe la vreo 16 ani), la escalada n-ai timp de nervi, esti tu cu peretele and you have to deal with it. O sa vad cum fac, poate chiar pana la sfarsitul anului, sa ma duc macar o data, sa vad daca (si ce) ma tine sa fac asta.
Ieri, intr-o dupa amiaza alimentata cu caldura de la radiator, mi-am amintit de o mai veche pasiune a mea – pasiune e mult spus. De cand eram mica as fi vrut sa invat sa trag cu arma. Deeeeci, tirul e urmatorul pe lista.
In afara de toate astea, am inceput sa scriu un roman, in timp ce idei pentru inca vreo doua se ingramadeau in capul meu. Am incercat sa fac o structura, sa pun niste idei principale si pot sa spun ca se pare ca as putea contura ceva din toate astea. Acum, sa speram ca lenea mea proverbiala nu-si va spune cuvantul iarasi.
Ma simt iarasi ca in liceu, timp in care faceam de toate si inca o mie de chestii pe langa acele toate. Ma simt bine si ma simt minunat, si cel mai important e ca am pe cineva langa mine care nu ma lasa sa renunt. Uitasem ce bine e sa-ti gasesti timp sa faci chestii pentru tine.
