De ce e asa usor sa devin obsedata?!
E o intrebare care, logic, ma obsedeaza.
Ma obsedeaza atatea chestii – botinele negre cu toc, si The 1975, Jupiter Ascending si haterii, melodia noua de la Taylor Swift si cartile cu 50 shades of stuff. Pe toate le vreau si mi-e frica sa mi le apropii, pentru ca-mi stiu nivelul de suportabilitate. Nu al meu, cat al oamenilor din jurul meu, care nu cred ca mai pot accepta prea multe derapaje din partea mea.
Ce folos? Zici ca nu ma pot controla. Dati-mi toti pantofii din lume, si lasati-ma singura cu Matt Healy, in timp ce vorbim de pasiunea (sper eu comuna) pe care o avem pentru fratii Wachowski si ascultam Style, in timp ce ascundem cu foarte putin succes cartile lui E. L. James la spate.
Pe de alta parte, obsesiile sunt un lucru bun – muta subiecte si obiecte, schimba perspective, nasc idei si, per total, sunt mare dovada de creativitate focusata. Si cui nu-i place sa aiba sens?!
I know I don’t.
