In viata imi doresc sa castig obsesii pe termen lung, pentru ca pasiunea nu e ceva care sa ma reprezinte prea des, prea mult, prea tare. Sunt un om care-si tine visele ascunse sub epiderma, si am nevoie de obsesii pe care sa le rotesc cuminte in spatele pleoapelor inchise.
Visele mele au gust de lume si de cer albastru, si nu ma sperie, oricati zombi m-ar ataca atunci cand inchid ochii. Visele mele sunt alcatuite din obsesii atent calculate, irationale, cu virgula si radicali din limite de infinit.
Visele mele canta, fara muzica, si muzica, fara canta. Si visele mele se nasc din obsesii de om cuminte, care paseste pe alei neumblate decat de flori si fluturi.
Visez lucruri mari si albe si pastelate, cu miros de rasarit, in linisti de dimineata, si visez sperante care n-or sa fie nicicand desarte.
Obsesia mea cea mai mare e sa fiu om. Si inca mai incerc sa aflu raspunsuri la intrebari mute, si intrebari care au primit raspuns de mult. Vreau replici pline de seva si de adevar, dar stiu ca nu le voi primi intotdeauna. Asa ca pe moment imi ajung obsesiile pe care le am…
