Femeile sunt invatate sa se dispretuiasca pe ele insele, dar sa-si dispretuiasca si prietenele, colegele, surorile si mamele.
Pentru ca invita un tip in oras sau, dimpotriva, pentru ca il resping, apelativul e mereu acelasi si mereu la indemana. Suntem invatate sa ne strambam cu dezgust la orice manifestare diferita de a noastra, chiar daca e mai pura (unde, de obicei, rezultatul e ceva in genul „c*rva tuturor, doar ca nu stie”) sau mai impura (unde eticheta e de diferite culori, unele mai tari, altele mai slabute, dar cu efect similar).
Femeile, insa, nu realizeaza ca oamenii (si femei, si barbati), au acelasi drept – de a face ce vor cu corpul, sufletul si timpul lor. Nu e nimeni dator nimanui, nici bisericii si nici lui Tanti Floarea de peste drum, cu explicatii referitoare la lucrurile astea, atata timp cat ele nu implica persoana respectiva.
Femeile sunt invatate sa-si urasca semenele prin prisma dezirabilitatii potentiale pe care o simt membrii de sex opus. Nu sunt invatate sa fie competitive la job, spre exemplu, pentru ca jobul e, de multe ori, o tranzitie catre o viata linistita si cumparaturi saptamanale din hypermarketuri.
Femeile sunt invatate sa se prefaca macar a fi pure si sunt invatate sa arunce cu noroi in tot ce e obraznic, deschis, altfel, indraznet, si alte cuvinte care se reduc la „c*rva”. Personajul asta mitologic detine intre picioare o magie greu de tinut in frau si pentru unele e mai simplu sa arate cu degetul, in loc sa inteleaga ca nu acolo se afla dusmanul.
Dusmanul nu e nici un vagin, si nici un penis. Dusmanul e mentalitatea stupida de a incerca sa ingropi curajul unora de a fi altfel, curajul de a nu se inscrie in norme, curajul de a profita de un corp care stie ce vrea.
Inca lucrez la asta, dar sper sa ajung pe drumul cel bun. Anii de „educatie” inca imi dau flashuri de ganduri spontane, dar incet ma dezvat de ele. Nu feminismul extrem este solutia, dar nici aceasta teama de a ne ascunde dupa cuvinte mici pentru oameni si mai mici. E loc pentru albi, negri, hispanici, asiatici, homosexuali, transsexuali, travestiti, catolici si musulmani intr-o lume in care femei cu barba castiga Eurovisionul – de ce sa ucidem inca o libertate?
De acord. Nici n-ai apucat să faci ceva, sexual vorbind, că se poate să te trezești cu tot satul în pat, comentând ce le trece lor prin minte. Și ai fi putut să juri că tu n-ai invitat niciodată satul la tine în dormitor, dar…
Comentariile ne omoara. Joaca de-a presupunerea. Si cand e vorba de sex, e fix la fotbal – ceilalti stiu mai bine, tu esti praf, esti o proasta si o… Nu mai zic, ca n-are rost. Prost e ca suntem obisnuite sa gandim si noi despre noi in acelasi mod, si de asta nu prea stiu cum sa scapam.
„si de asta nu prea stiu cum sa scapam.”
Nu știu care e metoda ta, eu folosesc degetul din mijloc și/sau multă malițiozitate.
N-am fost foarte coerenta in exprimare, nu era neaparat vorba de mine in articol. E vorba de o mentalitate stupida care ne copleseste, eu nu ma simt direct afectata de vorbele astea.
Nici eu nu mă refeream neapărat la tine. Dar cred că problema se poate rezolva, și la un nivel mai larg, când începi să înveți tipele judecate să facă față judecăților cu ceva forță. Oamenii insistă dacă te simt slab. Dacă ești mai puternic, măcar te vorbesc doar pe la spate și nu mai aduc vorba de sexualitatea neobișnuită a altora față de tine – sau cel puțin, nu în același fel.