Au trecut deja vreo 2 luni si umpic din 2014, un an plin cu de toate – schimbari si alegeri, momente, senzatii, amintiri si planuri, si pana acum timpul pare sa fi curs cu un oarecare scop.
Tocmai a fost 8 martie, prilej cu care femeile din vietile voastre probabil au fost felicitate si sarbatorite, iar eu am realizat (mai greu, ca asa e la batranete) ca anul asta a curs tare greu cu zile fericite.
De ziua mea am primit urari reci pe Facebook, in niste momente in care oricum singurele ganduri erau cum sa ma mut intr-un apartament cu balcon de la care sa ma arunc.
De Valentine’s Day am patit o pozna urata, iar daca ala a fost cadoul universului pentru mine, well… Gee, thanks! You can keep it!
De Dragobete (nu ca l-as tine, nici pe asta, nici pe VD) am avut parte de emotii tari in tren.
De 1 martie am primit flori, de 8 martie am primit flori. Daaaaaaaaaar… N-am primit felicitari.
Femeile, mereu nemultumite.
Toate prilejurile de sarbatoare de pana acum parca n-au fost suficient de sarbatorite, si asta ma doare. Pai daca nici in zilele cheie nu facem asta, inseamna ca niciodata nu facem asta, nu?
