Am avut parte de multe caractere in lunga mea viata la capitala. Am trait in camin, langa fete cuminti, care n-au dat chefuri niciodata, si langa baieti care se imbatau de se urcau cojile de seminte si gandacii pe ei.
Am avut o colega de camera, pardon, apartament care nu-si hranea pisica zile in sir si uita sa-i schimbe apa.
M-am mutat singurica ca, deh, imi permiteau veniturile, si am dat peste o proprietara care nu prea avea de gand sa-si indeplineasca atributiile din contract si o vecina un picut nebuna, care batea cu coada maturii cum auzea pasi in casa. Pasi care se auzeau destul de des, intre noi fie vorba, din cauza ca mie imi placea sa merg pe parchet si nu prea suport covoarele. In fine, am plecat de-acolo din pricina sus-numitei proprietare, care isi tot incalca obligatiile si atributiile.
Am ajuns iar singurica, de data asta am nimerit in cea mai misto zona posibil pentru o tipa singura. Panduri. Garsoniera, etaj 7, vedere la bulivar, pana la Inter (era sa zic Intermeridian, ca la mine-acasa, da’ nah…), bloc linistit, Carrefour aproape, farmacii, saloane, doctori. Tot ce vrei.
M-am mutat cu fericirea si-am ajuns pe la Budapesta. Zona, nu orasul. Intersectie Marasesti cu Cantemir. E si o shaormerie Dristor, pentru cei interesati. In prima faza, extaz, bucurie, mandrie, „uite, ma, unde stau io”. Cucu. Fix cucu.
Deasupra am niste vecine, fete de treaba ele. Multe. Negre. De meserie, stiti voi care. Si dai, si scart, seara de seara. Scart azi, scart maine. Sa vezi orgasme false noapte de noapte. E una cu voce de copil. Aia mi se pare dubioasa rau. Boyfriendul din dotare ii incurajeaza pe diversii prestatori la domnisoare, urlandu-le cateodata „bravo, doar atata poti?”. De obicei, aceste urale sunt insotite de oprirea instanta a scartaitului.
Acu’, eu nu-nteleg. Nu suntem niste vecini grozavi, care incurajam dezihibarea, lipsa prejudecatilor, treaba bine facuta si cu final fericit?
Pai daca da, atunci de ce se opresc baietii aia fix in mijlocul trebii?
