Despre minciuna

Stiu ca de mult timp nu am mai povestit aici ce naiba se petrece, dar uneori timpul lucreaza in favoarea ta. Poate e mai bine asa, fara semne si semnale, sau poate nu. Momentan, aleg sa cred ca timpul stie mai bine decat mine ce am nevoie, asa ca trag aer adanc in piept, in lipsa de ganduri bune.

Caci nu, nu mai am ganduri bune. De ce le-as mai avea, cand de fiecare data cand le-am avut, am sfarsit prin a ma simti pierduta? Am sfarsit prin a gresi in mod atat de dramatic, incat am senzatia ca toata viata mea e o telenovela.

Am ajuns sa suspectez lumea de tot felul de comportamente dubioase, tocmai cand credeam ca am reusit sa renunt la paranoia. Din pacate, asta a fost o mare greseala. Never let your guard down ever again, pentru ca la final, cand se trage linie, esti singurul de sub ea, si e tare pustiu si frig acolo.

Reusesc sa-mi sara in ochi tot felul de citate motivationale, pe care nu le-as fi vazut pana ieri, si cand fac legatura cu tine, se rupe tot. Nu vreau sa fac legatura, dar e inevitabil. Dezvoltare personala my ass. M-am dezvoltat prea mult, zic eu, si-am renuntat la prea multe, si n-am castigat nimic decat regrete.

Eu am mai vorbit despre regrete si acum ceva timp. Cand tocmai le consideram cat de cat utile, si ma impacasem cu prezenta lor, parca dintr-o data le urasc gustul si minciuna. Caci e o minciuna sa spui ca regreti, e o minciuna sa spui ca nu regreti, e o minciuna sa spui ca inveti ceva din asta. E o minciuna, pentru ca ramai amar si inchis, si nu are nimeni loc in tine. Ramai un egoist notoriu si un om anapoda si rupt, iar asta nu face bine nimanui, si cu atat mai putin tie.

Ma simt haotica, ma simt disperata, ma simt puternica, ma simt in viata, ma simt bine si ma simt rau, si nu stiu care din personalitatile astea ale mele e cea adevarata. Stiu ca nu mai vreau sa am incredere in oameni, stiu ca e mai bine singura, dar nu vreau sa fiu singura. As vrea sa cred, si nu stiu pe cine. Iar per total, ies pe minus la personal.

Profesional, insa, lucrurile stau cu totul si cu totul altfel. Mi-am scos capul din fund, cum ar zice unii, si stiu ce vreau sa fac. Si am energie sa misc ceva pe frontul asta. Pe celalalt front bate vantul, si nu-mi place. Si nu vreau sa fie miscare doar intr-o singura directie. Eu vreau toate directiile. Eu vreau totul. Iubitul, prietenul, partenerul, sms-ul din miez de noapte si ala de buna dimineata, excursia neplanificata la mare si fuga intr-un city break, copilul in maxim 3 ani, biznisul meu in maxim 5 si fericire pe paine. Fara sa fac rabat de la filme, muzica, somn, concerte, cafele lungi si discutii pana noaptea tarziu.

Singura chestie care ma opreste: mi-e greu sa mai am incredere. Probabil ca nu o sa mai am niciodata. Si deci, probabil, voi minti incepand cu secunda asta. And that’s fine by me.

Lasă un răspuns