In primul rand, coaie. Cred ca asta e trasatura definitorie.
In al doilea rand, pe barba, pentru ca altfel nu s-ar fi chemat cartea „Suge-o, Ramona”.
In al treilea rand, libertate si tupeu, da’ e ok, eu am iubit si job, ceea ce se traduce in cam acelasi lucru.
Stii cum e – daca esti calugarita, ai vrea sa ti-o tragi pe toate gardurile, si daca esti fata de comitet, ai vrea sa ai un prost acasa care sa te iubeasca.
Ce mai are Ramona si eu n-am?
In mod sigur, super corp. De-ala gen suicide girls, dar fara tatuaje, si probabil ca fara culorile alea tembele la par. Probabil ca poarta niste blugi facuti sa-ti crape ouale de invidie, sa se bata singure si sa se toarne in tigaie, sa adauge ceapa si sunca si sa se faca cea mai misto omleta din viata ta. Si mai mult ca sigur are un super decolteu, cu tate care sfideaza gravitatia, si care rup sutiene, camasi si geci atunci cand sunt -20jde de grade afara.
Ce mai are Ramona si eu n-am?
Un cacat, frate. Un cacat care s-a plans la tot internetul ca a vrut sa i-o traga uneia careia ii era rusine sa i-o traga si lui, si acum a facut succes (sa citam din clasici, nu?) din cacatul ala si-i gasim cartile in librarii.
Ma duc sa beau un absint.
Ai dus pana la capat capodopera? Eu intentionez sa-i fac si o recenzie, intr-un articol viitor, cu atat mai mult cu cat ma intereseaza piata de carte (oricat de dubioase ar parea gusturile ei). Sunt intr-o zona de ”mixed feelings” in cazul cartuliei. Pe de-o parte e scrisa mediocru. Pe de alta, parca as vrea sa vad mai multe carti de genul asta in librarii.
N-am citit cartea, doar ce e pe net, dar daca esti dispus sa te sacrifici si sa faci o recenzie, I cannot wait for it. :))
Am ajuns pe la jumatate, dar simt ca ma lasa puterile. Uneori omul e autentic amuzant (probabil de-aici si succesul in stand-up), dar alteori comparatiile sunt fortate, greselile evidente, iar naratorul face tot posibil sa transforme personajul principal (tot el, ce surpriza) intr-un fel de overlord al cocalarilor. Ramona e intr-adevar „naspa”, dar uneori nici nu se compara cu nivelul de dubiosenie al eroului… iar cititorii, in marea majoritate adolescenti, stau pe margine si aplauda.
Din ce am citit eu pana acum, mi se pare un Otrava pe dos, care face apel la machismul de duzina al puberilor fraieri care ii apreciaza glumele de autobaza.
Poate ma insel, e posibil ca autorul sa fie un geniu neinteles, cert e ca nu ii lipseste umorul. Grobian, dar fie.
Pe de alta parte, sa fiu Ramona si sa fiu adulata de un asemenea fatalau ranchiunos… No, thanks! :))
Departe de a avea vreun talent literar, auorul este totusi „departe” de Otrava, chiar si pe dos… nu de alta, dar pe ultimul nu am reusit sa il citesc deloc.