Despre scandalul cu religia studiata in scoli n-am nimic de zis. Am ceva de zis cand vine vorba de libertatea alegerii, presiunea de a te comporta (stupid) in rand cu lumea.
Vin dintr-o familie in care religia nu inseamna nimic.
Bunicul de pe tata este (era?! nici nu stiu daca mai traieste) un protestant nepracticant, la fel ca si bunica, nevasta-sa.
Taica-miu a iesit un ateu convins, pentru ca oricum nimeni la el in familie nu s-a preocupat de aspectul asta, fiind mai preocupati de traiul sub ocupatie ruseasca. Lucru perfect normal, de altfel. Nu ca m-ar fi influentat cu ceva, ca oricum in afara de tata nu cunosc pe nimeni din neamul Leonida.
Familia din partea mamei, moldoveni veritabili in toate celelalte privinte, a absentat cu brio la orele de liturghie si posturi, asa ca 1 cu 1 fac 2, si eu n-am tinut o zi in viata mea post. Basca, maica-mea era mereu pornita pe prostii care fac cruce in autobuz si pe babele care se calcau in picioare sa se duca duminica la biserica, sa mai poata barfi un pic.
Bine, bunica din partea mamei a facut un switch cand eram prin clasa a doua-a treia, nu mai stiu exact, si din ortodoxa nepracticanta s-a transformat in adventista de ziua a saptea practicanta, dar cuminte. In sensul ca nu ma obosea cu „hai sa-ti propovaduiesc pe domnul nostru Isus Hristos” si alte chestii de genul. Din fericire, e inca la fel de incognito in ceea ce priveste religia ei, atat ea, cat si alti frati de-ai ei cunoscuti de mine.
Cu toate astea, de mica am manifestat interes spre zona asta. Am citit Biblia prima data la 7 ani, am recitit-o si la 8, si la 9, si peste ani am tot revenit la pildele din ea. Am fost la biserici si culte de tot felul, curioasa din fire, si am devorat o carte despre istoria religiilor pe care am gasit-o prin casa.
Am avut o profa de religie in generala care era bestiala – ne povestea mult despre partea istorica a ortodoxismului, si uneori il intersecta cu istorie pura. Drept dovada, mergeam la olimpiade de religie in generala si imi placea. Nu, nu mai tin minte exact subiectele pe care le-am avut, dar multe constau in conceperea unor eseuri si analize pe partea socio-politico-economica (atat cat intelegeam la nivelul de clasa a cincea-a sasea) intersectate cu partea religioasa (for lack of a better word).
Profesoara asta de religie, careia i-am uitat numele, dar care incerca sa ne invete sa fim mai buni, nu sa stim Crezul pe de rost, era o femeie tanara si dezghetata si reusea sa stapaneasca o clasa de nermernici care eram noi in anii aia periculosi de dupa tranzitie.
Dovada ca era foarte interesata de bunastarea noastra sufleteasca si morala – nu ne-a dus decat o data la spovedit, ca eram noi curiosi, iar testele pe care ni le dadea erau un fel de rebusuri in care aveam definitii intr-o parte pentru cuvinte de genul „schisma”, „sinod”, „post”, sau personalitati importante in istoria crestinismului.
In liceu, insa, roata s-a schimbat. Am avut de-a face cu un tip foarte intens si cu unul dezinteresat. Primul m-a injurat, din spusele altor colegi, al doilea mai avea un pic si se urca pe fete la banchetul de clasa a doispea. Multe lucruri bune de invatat de-acolo, nu?
Nu stiu, sincer, cat la suta din moralitate mi se trage de la orele de religie. Macar in prima parte a vietii pot sa afirm ca mi-au hranit curiozitati si ca au nascut altele, si in mod sigur n-as fi acelasi om fara ele.
Dar orele de religie, asa cum sunt ele, sunt prost gandite. Nimeni nu e very fond of them, nici cei din generatia mea, nici copiii de acum. Daca intrebi pe cineva, nu le recunoaste nimeni utilitatea. Nimeni nu mai stie Crezul sau altceva decat Inger, ingerasul meu, si ala pe sarite. Si nici nu vor sti vreodata.
Imi amintesc si acum cand m-am enervat prima data pe orele de religie. Auzisem de la alti colegi/prieteni, nici nu mai stiu, ca preotul le spunea la ore ca vor arde in iad daca:
– traverseaza pe rosu
– mint
– fumeaza
– ucid
– nu fac cruce cand trec pe langa biserica
– fura
Pe mine m-a bulversat pedeapsa asta generalizata pentru orice rahat, care venea in conflict direct cu vorbele lui Isus din Biblie – daca te caiesti, vei fi iertat de pacate. Plus ca nu intelegeam de ce se bate atat de tare fierul pe legea talionului, cand dumnezeul Noului Testament e unul al iubirii si iertarii, si tocmai astea ne lipseste noua, nu setea de rabunare haotica.
Pot sa inteleg procentele celor care au fost constransi sa aleaga pentru copiii lor participarea la orele de religie. Stiu perfect cat de greu e sa lupti impotriva unui sistem incurcat si dificil, si ca uneori, ca parinte, vrei doar ca puiul tau sa faca parte din turma. Atata doar ca turma nu e tot timpul cel mai bun lucru.
Parintii nu au curajul sa-si asume decizii fundamentale pentru copiii lor, si pe de o parte, ii intelg. Ii vor protejati, de aia ii duc la scoala cu masina. Ii vor cuminti si educati, de aia ii duc la cea mai buna scoala, cu cei mai buni profesori. Ii vor bine hraniti, de aia nu se sfiesc sa le dea tot ce ei n-au avut vreodata.
Dar parca uneori uita sa lucreze si la fondul copiiilor lor.
Uita ca puiul ala de om e si altceva decat o galeata in care torni, si torni, si astepti sa iasa din mixul ala perfect viitorul Einstein care duduie de bun simt si bun gust si ce mai vreti voi.
Uita sa fie ei insisi un ghid moral si spiritual pentru copiii lor, si se lasa in baza altora pentru a le modela copiii.
N-o sa uit niciodata cuvintele mamei, pe care mi le-a spus cand eram mica de tot – Dumnezeu e in tine, nu-l gasesti la biserica sau la scoala.
Da, orele de religie sunt un subiect comod, care are avantajul de a crea locuri de munca si de a subjuga minti tinere in formare.
Daca as fi cu adevarat rea, as zice ca e o unealta a diavolului, dar diavolul de acum are doar un singur nume, si el e singurul care dicteaza in anul de gratie 2015 – banul.
Biserica vrea enoriasi, habotnici, sclavi. Parintii vor copii cuminti, care stiu de frica. Orele de relgie doar ofera unealta potrivita pentru a primi suflete moarte in societate.
