E greu sa fii femeie, ar putea spune femeile care inca nu au inteles ce e greu la a fi femeie. E greu, pentru ca inseamna sa fii stabila, si sa te poti aduna, si sa poti face un calcul sumar al plusurilor si minusurilor si, mai ales, pentru ca trebuie sa faci cumva sa iti dea plus la tot ce-ai realizat.
E greu, mai ales, pentru ca femeile se invart in niste extreme care le spun ca ori trebuie sa astepte sa fie gasite de vreun prost (in rare cazuri, de un om ca lumea) si sa tina cu dintii de prostul ala, sau trebuie sa faca pe interesantele si independentele in timp ca aleg mai multi prosti pe o perioada mai lunga de timp, prosti care de obicei nu fac subiectul vreunei relatii de calitate.
Vorbesc de calitate pentru ca din asta mananc dimineata, la pranz si seara. Dar cum calitatea pe care o practic are prea putin de-a face cu continual improvement al specimenului adiacent, ramane sa lucrez la continual improvement al persoanei proprii, dar inca nu sunt convinsa ca imi iese. In fond si la urma urmei, incercarea moarte n-are, asa ca bag fisa dupa fisa incercand sa devin din ce in ce mai stabila – emotional, financiar, psihic si fizic.
Ca deh, cand te-apropii de o varsta trebuie sa fii cat mai ok tu cu tine, altfel slabe sanse sa mai dormi noaptea. Si toti stim unde ne aduc noptile nedormite – intr-un pat plin de greseli, cu machiajul intins pe bot, gata sa fugim la un job care nu ne ofera nimic.
Iar cand tu nu-ti oferi nimic, ce pretentii ai de la altii?
