Cand mergi spre improvizatie si il vezi pe strada pe proful tau de teatru din liceu.
Bine, daca esti ca mine stai si te balbai in gand, pregatindu-te pentru momentul in care lasa telefonul jos si poti sa-l saluti.
Bine, poti sa amani momentul cat timp il stalkuiesti pe toata strada Mihai Eminescu.
Bine, dupa aia poti sa pretinzi ca oricum nu te recunoaste… Au trecut 10 ani, ce naiba!
Bine, dupa poti pretinde si ca oricum ai treaba si… Aia e.
Imi pare rau ca nu am vorbit cu el, dar e un bun prilej de amintiri din copilarie. Si un si mai bun prilej pentru a-mi aminti de ce (inca) ma mai duc la improvizatie.
Puteai sa te „introduci” in schema cu o replica din Alex Velea: Bigidibumshakalaka! Ar fi apreciat!
Heh, vezi? De aia ma duc la cursuri de improvizatie! Ca sa invat sa fiu spontana si pe loc! :D
Pingback: Despre somnic si fomica | Nimic