Unii oameni au murit pentru dreptul meu de-a avea o parere. Si eu aleg sa mi-o exprim in felul urmator: uneori, nu e nevoie sa ai o parere.
Dreptul la parere e, pana la urma, doar un drept, nu o obligatie, nu un serviciu si nici o alta chestie cu caracter „musai”. Traim intr-o societate care ne permite sa ne informam si sa ne „facem” pareri si totul culmineza cu cireasa de pe tort: avem voie sa le si exprimam.
Parerile astea, in fond si la urma urmei, nu impresioneaza pe nimeni, nu dau de mancare nimanui, nu incalzesc ursii polari si nici gaura din stratul de ozon nu s-a micsorat datorita prezentei lor libere in atmosfera.
Toata lumea are o parere pe care TREBUIE sa si-o afirme in public si s-o sustina, de multe ori fara sa stie de ce, pentru ca… Asa TREBUIE.
Eu, spre exemplu, nu am o parere despre Rosia Montana. Am o parere despre maidanezi, insa. N-am o parere despre muzica pe care o asculti tu, dar am o parere despre muzica pe care o ascult eu. N-am o parere despre fotbalul romanesc, dar stiu ce cred despre Zidane si Figo.
Parerea mea conteaza doar pentru mine si asa ar trebui sa fie pentru toata lumea. Unii cred pana in panzele albe in diverse chestii, mai mult sau mai putin importante, si asta nu e rau. Rau este cand incearca din rasputeri sa convinga (sa converteasca ar fi mai corect) pe TOATA lumea ca ei au dreptate si ca TREBUIE sa adere la respectiva idee.
O opinie e o opinie si-atat. De multe ori e startul unor lucruri, dar alteori reprezinta doar o alegere a unei perechi de pantofi in defavoarea alteia. Daca nu te intereseaza subiectul, nu TREBUIE sa ai o parere despre el.
Rosia Montana e o minge de ping pong manipulata din prea multe directii ca sa pot spune concret „tin cu ei” sau „vreau locuri de munca, la dracu’_cu cianura!”, deci aleg sa n-am o parere in legatura cu subiectul. Mai ales cand vad reprezentatii anti-RMGC cu flori in par si mucuri de tigara pe jos, care habar n-au sa lege doua fraze pan’ la capat. Sa nu uitam vajnicii aparatori de FanFest de acum cativa ani – interviurile lor vor ramane pentru posteritate drept lectii „mama, sa nu bei si sa nu nu vorbesti in microfon nici daca te plateste cineva”. Mai ales cand contractul pe care l-a facut statul e atat de pagubos, ca mai bine veneam cu bani de-acasa si tot aia era.
Maidanezii sunt o alta minge de ping pong, intre ONG-uri, autoritatile locale si cetatenii acestei tari europene, minge de care nu se preocupa nimeni decat daca e cazul sa vada cine-o arunca mai tare in curtea cui. Aici am o parere bine formulata, dar despre ea alta data.
Muzica, filmele, dieta, mersul la sala sau la cursurile de germana, precum si alte chestii care tin de personalitatea fiecaruia – astea-s tot subiecte despre care toata lumea are ceva de zis, dar eu nu o s-o fac, pentru ca deja se extinde prea mult acest post, fara a sublinia chestia cea mai importanta.
Poti sa ai pareri, la fel de bine cum poti sa nu ai. Si nimeni nu trebuie sa te judece pentru ca n-ai gasit stimulentele logice intr-o chestie de care toate lumea discuta, si nimeni nu trebuie sa te oblige sa aderi la un anumit punct de vedere, daca tu consideri ca acea cauza nu te priveste. Din ce in ce mai des ajung la concluzia ca a te exprima intr-un fel sau altul inseamna ca neaparat trebuie sa ai o parere vizavi de un subiect si multa lume adera „la ghici”, fara a gandi sau cantari optiunile si fara a lua in calcul „statul pe tusa”. Iar „statul pe tusa” e foarte relaxant, mai ales cand nu te simti legat de nimic din ce se vorbeste pe langa tine…
