Despre lenesa de mine

Mi-e dificil sa mai gasesc subiecte despre care sa scriu. Vin pe jos la munca, plec pe jos, de fiecare data cu castile in urechi, si chestiile astea ma fac sa nu mai fiu atenta la ce-i in jurul meu.

Uneori da, imi vine sa zic de castile noi de la telefon, sau de husa pe care mi-am luat-o sau de alte prostii, dar imi trece repede. Ma tine minunea cam cat drumul pana la serviciu, acolo e distractie si am chestii de facut, asa ca e normal sa trec cu vederea idei de blogging aparute din senin.

Evident, as putea sa bat apa-n piua despre frigul de-afara, sau despre stiri aberante despre patlagele montane si maidanezi rasculati, dar cumva cred ca nici macar nu-mi mai pasa.lenesa

Ieri, la fel, voiam sa o ard pseudo-intelectual si sa ma razboiesc virtual cu prietenii mei care au dat like la pagina I fucking love science, desi multi dintre ei nici nu-s niste oameni de stiinta si practic n-au nicio treaba cu domeniul (vorbeste inginerul din mine, revoltat de asemenea figuri laice prezente cu aprecierea virtuala intr-un grup select de persoane). Daaaaaaar, pe de alta parte, why do I care? Ca nu-mi pasa.

Asa cum nu-mi pasa nici de haine, nici de makeup stuff, nici de muzica (am pe hold albumul de la White Lies, are mai bine de o luna de cand a fost lansat, si eu inca nu l-am ascultat integral).

As vrea sa ajung candva, in viata asta, sa vad partea a treia din Riddick, de preferinta la cinema, but… Who knows?

Doamne, sunt atat de lenesa. Si-mi pare atat de bine.

Pic.

Lasă un răspuns