Femeile au asteptari. Din ce am reusit sa observ pana acum, au mai multe asteptari decat barbatii. Majoritatea lor, cel putin, se incadreaza in acest tipar.
Fac ceva, in speranta (care se traduce in asteptare pe termen lung) ca la un moment dat li se intoarce favorul sau este inlocuit ceva cu valoarea emotionala egala.
Cumpara haine, in speranta (tot tradusa in asteptare pe termen lung – a se observa tendinta de asteptare!) ca vor slabi alea 10 kile, pe care se chinuie de secole sa le dea jos. Evident, hainele ajung donate cu obida altor sifoniere, mai primitoare, dar asta dupa vreo 2-3 sezoane de atarnat aiurea pe umerase.
Isi indeasa in portfarduri diverse smacuri, care de care mai colorate, mai hidratante, mai sclipicioase si mai „cu acoperire”, pentru ca au citit/au vazut undeva ca „e bun, fata”. Si pentru ca au altfel de ten sau pentru ca produsul e pur si simplu prost si nu stiu sa-si coboare telurile, se trezesc cu nu-stiu-ce fond de ten care le crapa pe fata. Cu o pudra care arata ca un var. Cu un ruj care e roz in loc de rosu. Cu un creion aspru si care nu se intinde. Cu o mascara care incarca genele. Si da-i si pune-te pe plans, domnisoara, pentru ca ai visat minuni, chiar si de la branduri scumpe…
La barbati, chestiile par simple. Ba, ai nevoie de ajutor? Ia d-aici. Da, las’, imi dai tu alta data. Daca „alta data” nu vine, asta e, se consoleaza cu gandul ca macar nu s-a tepuit cu mai mult, sau cu gandul ca macar a descoperit la timp caracterul respectivului/respectivei.
Pantalonii nu-ti mai vin? Ok, gunoi, donatie, whatever. Eu nu-i folosesc.
Hmm, cosmetice. Pasta de dinti, gel de dus, sapun, sampon, after shave, deodorant, parfum. O crema de fata pentru fitosi. O crema de maini si de picioare, pentru cei si mai si. Da’ in principiu, orice pare crema e ok.
Fara stres, fara asteptari prea mari.
Freedom.
