Despre talentaţi, numai de bine. Sau cum „scrie şi tu felicitarea asta din partea noastră” e dezastrul oamenilor care se pricep cât de cât la ceva. Orice.
Aşa-i ca aveţi un prieten care desenează/scrie/face avioane de hârtie? Aşa e! Aşa-i că-l bateţi la cap cu bălării, pentru că, citez: are talent? Aşa e!
De ce? De ce nu?!
Că e simplu să arunci pe un om, om care oricum n-are habar ce vrei tu, şi cum vizualizezi lucrul respectiv, şi va face cum se pricepe mai bine, iar la final un lucru e sigur – vei comenta că nu te-a ajutat la potenţialul său maxim.
De ce? De ce nu?!
Ai un prieten care se pricepe la câini? Păi dacă al tău îl muşcă pe prieten, clar nu şi-a dat interesul!
Te pricepi la matematică? Ferească sfântul să nu fii pe fază cand vânzătoarea îi dă unui prieten restul aiurea, că o să zică toată viaţa că eşti în cârdăşie cu ea!
Ai ceva talent ascuns la depistat melodii? Cum?! Nu ştii melodia aia obscură a lui Enrique Iglesias din vara lui ’94?! Eşti a dracu şi nu vrei să spui!!!
Mă rog, puteţi completa cu ce vreţi voi. Prietenul care ştie calculatoare şi nu vrea să-ţi facă siteuri. Prietena care ţi-a luat odată un cadou mişto şi acum o suni la 12 noaptea să o intrebi ce cadou să-i iei mătuşii din Aiud. Prietenul care are un unchi care are o mătuşă care ştie pe cineva la spital şi care nu vrea să-ţi ia diazepam pe reţetă. Oameni naşpa, la kil. Vorba aia cu lămâile.
