Pranzul nostru cel de toate zilele

Corporatie. Corporatista. Da’ fara bucatarie. Fara frigi si fara cuptor cu microunde. Nici macar o banala sala de mese.

Bine, da’ si corporatista sefa (adica eu) s-a lenevit aseara. Cu musafiri si alte alea, am ignorat cu brio pachetelul, sufertasul, caserola cu papa pentru azi.

Se apropie pranzul, care teoretic ar trebui sa umple un gol in mine, gol care nu e gol pentru ca dimineata, dupa mult timp, am servit un mic dejun semi-sanatos pe muzica de VH1.

Ca_corporatist, ai cateva optiuni limitate.

Poti sa ai noroc, sa se ocupe firma de catering de meniul tau zilnic. Asta inseamna limitari la felurile de mancare si la portii, dar macar ai scapat de o grija.

Poti sa ai noroc, sa beneficiezi de o sala cu chestii sf, cum ar fi: mese, scaune, chiuvete, pahare, farfurii, tacamuri, frigidere si cuptoare cu unde micro, unde poti servi o masa calda cu colegii, singur, sau cum mai vrei tu.

Poti sa ai noroc, sa ai restaurante in zona. Mergi si papi acolo ce-ti pofteste inima si lasi pana in 50 lei (depinde de fita si de bauturile adiacente) pentru o masa nici prea-prea, nici foarte-foarte, acompaniata de servicii mediocre.

Poti sa ai noroc sa ai birourile intr-o zona acoperita de multe restaurante care livreaza si care n-au comanda minima de jumatate de rinichi. Poti comanda cu colegii chinezeasca si libanez si romanesc si pizze si paste pana te saturi, cu riscul de a da peste oameni nepoliticosi via phone, via email, face 2 face si tot asa… Plus ca toti ne ofticam pe colegul care nu lasa spaga.

Poti sa ai noroc sa ai fast food-uri in zona, unde rezolvi buba instant: o shaorma cu de toate. Atata doar ca in 3 luni schimbi garderoba integral si o iei de la capat.

Poti sa ai noroc sa ai un supermarket in zona. Te duci, amarat, te lupti cu pensionarii pe 2 carnati si jumatate de mar, arunci in cos, te uiti tembel in stanga si-n dreapta, cautand cu privirea chestii comestibile si te opresti resemnat la casa, platind aproximativ 20 de lei pe dulciuri, cola, un 3 in 1 si 2 carnati obositi.

As sari cu drag etapa asta, daca n-ar fi neaparat nevoie (organismul nu-mi permite flamanzeala pana seara la 7 cand ajung acasa).

PS: am uitat de sandvisuri. Cine doamne iarta-ma ar vrea sa manance sandvisuri?! Sursa poza.

2 thoughts on “Pranzul nostru cel de toate zilele

    • Nu-mi aduc aminte ultima oara cand am mancat Fornetti, dar covrigii (covrigUL) sunt micul pacat de la cafeluta de dimineata. Dar si asta rar de tot.

Lasă un răspuns