Daca te-ai opri o clipa si m-ai intreba ce-mi doresc, cred ca as sti ce sa raspund. Vreau acelasi lucru pe care mi-l doream si acum 10, acum 15, acum 20 de ani, poate cu mai putina pasiune, dar la fel de mult. Spun mai putina pasiune, pentru ca am invatat ca oricat mi-as dori lucruri bune pentru cei din jurul meu, ei tot nu le vor, iar dorinta mea pare, de foarte multe ori, doar o piedica in calea fericirii mele. Asa ca pasiunea s-a stins, au ramas doar bunele intentii si zambete strambe si triste de om care vrea multe pentru ceilalti.
Si intre timp am invatat sa-mi doresc lucruri pentru mine. Lucruri e impropriu spus, atat de impropriu incat, pentru ca nu stiu cum altfel sa le spun, trebuie sa tin o intreaga teorie despre cum ceea ce vreau nu tine de lucruri materiale, ci de impliniri sufletesti, de care ducem cu totii atata lipsa.
Si vreau sa zambesc, si vreau sa fiu libera. Sa stiu ca de maine lucrurile vor fi incredibil de roze, si ca toate alegerile pe care le-am facut sunt cele mai bune, si vreau sa am un pug si o pisica colorata, si vreau un arici, si soare peste tot in viata mea. Si vreau sa nu-mi mai fie frica, si vreau sa nu mai simt neputinta asta de om, si vreau tot ce n-am vrut vreodata. Vreau sa mananc inghetata oricand, si vreau doar bine in viata mea.
Nu mai vreau pantofi si haine si prostii, pentru ca a trecut vremea in care-mi inecam amarul in ultima comanda de pe internet. Vreau linistea de a fi un om mai bun decat eram, si cred ca mi-ar fi suficient.
