Avem dezavantajul optiunilor. Falsa lor libertate se traduce in o armata de what ifs care ne apasa si ne macina. Nu suntem niciodata satisfacuti, nici de optiuni, si nici de alegeri. Nici de rezultate, si nici de noi insine. Toate optiunile astea nu fac decat sa ne oboseasca si sa muncim in continuu pentru cea mai buna optiune, care e posibil sa nu vina niciodata.
Uneori ramanem agatati, ca poate vine ceva mai bun pe drum, iar alteori alegem grabit, si suferim pentru totdeauna, gandindu-ne ca poate ar fi fost mai bine sa asteptam.
Ma intreb daca nu cumva e mai bine sa-i lasi pe altii sa decida pentru tine, dar apoi ma frustreaza lipsa optiunilor, si ma gandesc ca daca nu as sti ca le am, nici nu le-as duce lipsa. Nici n-as sti ca-mi trebuie. Dar pentru ca stiu ca-mi trebuie, mi se par un pic in plus si mi se pare ca-mi ingreuneaza viata.
Momentan ma bucur de luxul de a ma plange de faptul ca am optiuni – am dreptul si libertatea de a le nega si respinge, la fel de mult cum am dreptul si de a le abuza, folosi si uita intr-un colt.
Mi-am facut un obicei din a ma plange din nimic, tocmai pentru ca am optiunea de a nu ma plange din ceva serios. Si pana la urma, despre ce vorbim aici?!
