Nu stiu ce sa va spun. Nu ca as fi stiut vreodata. Ma simt libera, si simt ca in sfarsit am ajuns in punctul pe care mi-l doream acum un an. Libertatea nu mai doare, si feminismul de duzina ma face sa exclam ocazional ca nu-mi mai pasa, but we both know it’s not true.
Ma decorez cu pozitivism de duzina si el, pentru ca am ajuns sa-mi fiu suficienta, si lucrurile sunt atat de incerte, incat sunt savuroase.
Si nu mai am de gand sa-mi fac vreun plan cu voi, doar cu mine. Iar eu cu mine fac o echipa buna si, desi am nevoie de voi, nu sunt dependenta de voi.
Ma rog, independenta e prost inteleasa uneori si trebuie sa recunosc ca-mi place sa fiu dependenta de cineva cateodata, pentru ca e mai cald acolo si zambetele sunt mai multe, dar e bun si rujul rosu la ceva, nu?
And it feels like I’m coming home, chiar daca inca imi mai caut casa… Cumva, am senzatia ca o voi gasi.
Si afara e vant, si-n suflet e cald, si eu beau cafea pe banda rulanta, si-mi obosesc trupul, si-l murdaresc, pentru ca doar asa il curat ca sa ajung la tine.
