Probabil asta e una din zilele in care nu am nimic de spus oamenilor. Nu e ca si cum m-ar deranja mai putin, sau ca si cum mi-as fi gasit alte chestii mai bune de facut. E, de fapt, un cocktail de resemnare tacuta si nepasare banala care ma loveste in fiecare toamna, iar eu ii cad victima ca de fiecare data.
Singurele ganduri care ma macina acum n-au absolut nicio legatura cu oamenii. Ma gandesc daca o sa reusesc sa o dau pe Pufarina. Si daca o sa-mi gasesc o pelerina draguta vreodata. Si daca ploaia s-ar opri (nu sunt fan Cargo, da?)… Si daca o sa gasesc cu ce sa ma imbrac la ziua Cristinei (by the way, I’d go with Buffy. Or Britney. Or Avril.). Si daca o sa ma fac vreodata mare si o sa depasesc momentul in care ma gandesc doar la pantofi.
Banal, banal, banal. De aia nici nu-mi pasa de oameni, pentru ca sunt atat de banala si nu consider ca merita comparatia si nici efortul. Cine n-o merita? Well, nimeni. Oamenii sunt de rahat si eu in frunte cu ei. But hey! Macar e cald aici.
