Anul asta n-am prea avut parte de concerte, din ce mi-am dat seama. Nu prea am avut ce-alege, in afara de Peter Gabriel si Summer Well (cata poezie, dom’le!), da’ sincer, mai bine putin si bun, decat mult si prost.
Despre domnul Peter Gabriel am mai vorbit, cu patos si ardoare, cum ii sta bine unui fan antic precum eu, dar de The 1975 nu stiu daca v-am mai spus pana acum. Who am I kidding?! Cine naiba nu stie de obsesia mea pentru ei?
Ma rog, asa ca am luat bilet din timp la Summer Well, ca sa stiu o treaba, sa stiu sigur ca apuc sa-i vad. Si bine am facut, ca nah! Festivalul asta mic si indie sponsorizat de titanii Orange si Samsung a fost sold out cu cateva zile inainte de inceperea lui. Good for them, zic eu! Si la mai multe, nu?
Si a venit si 9 august, cu The 1975, cu energie vie, frate, de zici ca se dadea pe credit. Cu zvac de-ala de adolescenta tembela, cu chef de sarutat necunoscuti si de facut greseli, cu miros de tigara in par si cu haine sifonate dupa o noapte petrecuta pe o banca in parc. Si cred ca asta e cel mai misto sentiment de la concerte – sa simti ca esti tanar si ca nimic din ce-i rau nu conteaza, ca viata e libera, e frumoasa, ca poate fi mai bine, oricat de rau iti e.
Eu am pierdut bani, m-am aruncat in cap (la propriu), am alergat si am ras, am mancat mai putin, dar ce e mai frumos decat sa fii vesel? Sa fii in aer liber, sa nu-ti pese de traficul din Bucuresti, sau de metroul la care miroase. Chiar daca asta inseamna un weekend plin de oboseala si de zambet, un weekend salbatic, fara jungla de betoane, fara telefon si fara (prea multi) cocalari.
Ca sa fim seriosi, Summer Well are si el cocalarii lui. Ca toata lumea a inteles ca festival attire inseamna barba mare, tenisi cat mai rupti, blugi taiati, ii albe si lalai si flori in cap. Ma rog, pentru un semi-Coachella de Romania, merge, iar muzica era fix in ton cu „costumele”, asa ca why the heck not?
Pana la urma, the festival experience is awesome si, cu toata aglomeratia, trebuie incercata macar o data. Asa vei sti ca vrei si-a doua oara.
PS: au cantat si baietii aia de la trupa aia mica, Placebo. A fost o vreme cand eram super-fana, dar s-a terminat cand au lansat albumul ala penibil din 2009. Ei suna bine si-acum live, si trebuie sa aplaud „reintoarcerea” lui Brian Molko la originile sale, dar per total, tot lalaiala prevzibila a fost. The 1975 au rupt scena in doua, in o ora si-un pic, si pentru mine, asta e tot ce conteaza. Pacat ca n-au cantat una din astea doua:
