Dragnea, Tineriada si Rezistenta

De cand cu ordonanta, ma tot duc prin piata. Nu dupa zarzavaturi, ca deh, sunt o corporatista de 30jde ani, nu stiu a gati si nici nu-mi pasa, dar trebuie sa ma duc sa-mi strig oful, ca nu pot cu hotia.

Pe scurt, s-a legitimat furatul, si tare mi-e ca eu, ca si altii, nu suntem de acord. Pai cum as putea fi, cand Guvernul (pe care inca-l respect suficient cat sa-i scriu numele corect) vrea sa-si bata joc de mine si sa-i dea mana libera lu’ Fane Functionar sa ma fure cu zambetul pe buze, si-apoi sa ma roage sa mai stau o tura?

Vaaai, am zis „sa ma roage”? Ma scuzati, sa ma… pff, nici nu stiu cum sa-i zic, ca deja nu mai avem notiunea de „abuz in serviciu”.

In fine, intelegeti voi. Fane Functionar ma poate fura*, si eu am voie sa-i zic la final un „multumesc” dulce.

Am tot fost la promenada in piata, in primele seri cu ceva mai mult tupeu, cu ceva nervi si furie, si mi s-a dat de inteles de catre popor ca suntem pe drumul cel bun. Ne-am aliniat frumos in rand, sa ne luam banii de la Soros (haha!) si am purces la revolutie.

Doar ca ieri, dupa scandalul provocat de unii veniti sa ne murdareasca intentiile, s-a trecut la #faraviolenta, de parca pana atunci fugaream copiii prin ograda sa-i omoram cu satarul.

Problema e ca #faraviolenta s-a transformat in #faradirectie si a degenerat tot mai mult. Si pana azi am mai auzit discutii random, ca deh, dupa ce stai atatea ore in picioare, e logic sa se intample. Mistouri la adresa colegilor, glume la adresa parintilor votanti ai PSD, toate sunt permise.

Problema e ca in afara de caterinci ieftine nu parem sa stim nimic altceva. Totul e tratat cu usurinta, de parca nu guvernantii nostri isi bat joc de noi si sodomizeaza 27 de ani de chin post-comunist.

Ce facem la vara, hai sa nu ne platim intretinerea, sa ne angajam la stat, haha! Apoi strigam ceva de elefanti, „cine nu sare, nu vrea schimbare”, agitam doua pancarde, fiecare canta-n legea lui, si s-a mai terminat o zi de protest.

Acu sa fim seriosi, voi v-ati lua in serios, daca ati fi Dragnea?

*Inteleg ca nu e vorba de furt, dar de dragul exagerarii, suportati-ma.

Lasă un răspuns