Despre grase

Sunt multe de zis despre grasime. Cam acum vreo 8 luni am avut un soc nervos si m-am ingrasat 10 kilograme in 2 saptamani, kilograme care s-au dus dupa vreo 3 luni de atentie la dieta combinata cu un fel de Dukan. Dar nu de dieta vreau sa va zic.

In fiecare zi, dau de articole cu si despre grase. Ca de cele mai multe ori se vorbeste de grase, si nu de grasi, de parca doar ele ar trebui sa faca ceva in privinta asta, din punctul de vedere al societatii. Din partea mea, stiu mai multi grasi, si nu grase, care chiar au slabit, dovada ca perseverenta, dar si grasimea, nu tin cont de sex. Dar sa nu deviez prea tare…

Fiecare articol despre acceptare, iubire, slabire, metode, pastile, ceaiuri, detox, si alte manele e urmat de un cor de comentarii. Cor care canta pe mai multe voci.

Sunt grasele care se plang ca lumea nu vede dincolo de exteriorul lor. Nu le iubeste nimeni, dar ele se iubesc, si uite ce personalitate grozava au ele, chiar daca voi nu le iubiti.

Sunt grasele de la inceputul dietei, care vin si-ti explica, atotstiutor, ca au niscaiva probleme de sanatate, dar le rezolva acusica.

Grasele de mai sus sunt insotite de alte comentarii presupus-incurajatoare – de genul „o sa vezi ce bine e dupa” si „o sa te simti mai sanatoasa si mai bine in pielea ta”. Ei bine, eu comentariile astea le urasc cel mai tare si mai tare. Nu stii tu cum se simte omul acum, de unde stii tu cum se va simti atunci? Presupui ca fericirea lui se leaga de 2 kilograme in plus sau in minus, si crezi ca suportul tau de pe internet, asa fals si gol cum e, il va ajuta.

Mai sunt si grasele la dieta continua, care le-au incercat pe toate, si niciuna n-a mers, ca deh, n-au suficienta auto-disciplina cat sa duca ceva toata viata (ca de fapt, stim prea bine ca dieta e forever, pana mori).

Mai sunt si grasele care incep sa cante ca ele se iubesc asa cum sunt, si-s frumoase, si perfecte, si ca nu le pasa de restul lumii. Si poate chiar asa e, dar si ciocolata e la fel, amirite?

Acu’, sa nu fiu prost inteleasa. N-am nimic efectiv cu grasii, grasele si grasutii de pe net. Am fost si eu, in momente mai sensibile, pufoasa, si nici n-o sa am 50 kile vreodata, pentru ca sunt prietena cu ciocolata. Da’ parca prea se discuta pe o tema absolut irelevanta, cand J. K. Rowling a zis-o cel mai bine:

I mean, is ‘fat’ really the worst thing a human being can be? Is ‘fat’ worse than ‘vindictive’, ‘jealous’, ‘shallow’, ‘vain’, ‘boring’ or ‘cruel’? Not to me; but then, you might retort, what do I know about the pressure to be skinny? I’m not in the business of being judged on my looks, what with being a writer and earning my living by using my brain…

4 thoughts on “Despre grase

  1. Da, dar J.K Rowling e putred de bogata. Cumva, treaba asta are de multe ori capacitatea de a sterge orice granite fizice si intelectuale.

    • Pai o fi avand, dar eu nu discut de contul ei din banca, si nici de avantajele (evidente) care rasar in urma lui.
      Eu discut de rautacismele cu „graso”, pentru ca tindem sa ne concentram prea mult pe un atribut fizic, la care se poate lucra, si omit sa lucram la alte chestii mai profunde, care ne-ar putea ajuta pe noi toti, ca societate.

  2. uite, eu m-am ingrasat acum 3 kg in urma unui tratament de hipotiroidism. eu eram mai slaba cu tot hipotiroidismul meu cu tot. si nu sunt multumita deloc, desi ai spune acum ca sunt tot slaba (sub 50 kg)

    dar, mai am si experiente personale cu grasii: o grasana cu manie de ipohondrie (ca daca nu pretinde ca e bolnava, n-are sens), fara sa ma intrebe, mi-a rupt intentionat o porcarioara agatata de penar. ca se plictisea. pana atunci nu patisem asa ceva de la restul colegilor normoponderali din facultate. nu si-a cerut scuze. doar a constatat si mi-a atras atentia ca a rupt-o.

    insa tot ea, vitica, scofita, si-a permis sa-mi atraga atentia asupra faptului ca n-am tzatze. ca nu sunt suficient de femeie.

    de ce sa baletez in jurul grasilor care mananca de rup (ca grasimea nu apare din neant, n-o trimite doamne-doamne ca pe jesus in uterul ma-sii) si saracesc de cat mananca, cand ei incep sa isi bata joc de mine, pentru ca, in definitiv, am un handicap, nu? hipotrofia mamara e o afectiune reala. pe care nu o poti trata decat prin corectie chirurgicala cu anestezie generala, pe care nu sunt dispusa sa o fac, caci presupune riscuri mortale asumate.

    asa ca sa-si bage toata supararea in cur, sa faca melena, si sa ma scuteasca cu lamentarile lor penibile. sunt grasi pentru ca mananca.

    ia sa faca foamea, sa simta cum ii racaie stomacul, si vor slabi. apoi ei vor rade de grasi.

Lasă un răspuns