Sufletului meu

E asa simplu sa te urasti pe tine. E chiar al naibii de simplu. Orice gest poate fi interpretat, si cand suferi de reactiune agasanta, e greu tare sa fii nesimtit la ce se intampla.

Orice frunza te atinge, orice atingere te darama, si orice daramatura te acopera cu totul, si nu o sa stii cand si cum sa scoti capul de undeva. Mai ales din propriul fund.

Daca esti ruda activa cu exagerarea fara motiv, tot ce va ramane fara raspuns te va distruge si iti va aduce aminte de momente in care ai spus ce nu trebuia spus, si-ti vei reaminti de momente in care ai simtit ce nu trebuia sa simti.

Suflet nebun si pribeag, fie ca iubesti sau urasti, prea devreme ori, musai, prea tarziu, fie ca tot ce lovesti e singuratatea din tine, fie ca hranesti iluzii care te acopera ca o patura protectoare, crede-ma ca nu gresesti cu nimic.

Suflet drag, dupa atatea secole de nesimtit, bucura-te ca simti, ca nu e vina nimanui ca n-ai putut pana acum, si nu e vina ta ca tu poti abia acum.

Suflet hoinar, crede-ma ca tot ce am iti dau tie, si tot ce n-am pastrez pentru mine. Ne meritam unul pe altul – eu nebuna, tu salbatic. Hai sa ne punem in balanta si sa desenam norii, vrei?

Lasă un răspuns