Despre planuri si culori

Nu stiu eu cum sta treaba cu planurile, asta e clar. Am si fost intrebata acum ceva timp despre planuri si le impartisem cumva pe literele alfabetului, dar acum nu stiu cum se face, ca am pierdut ordinea lor si planurile mele sunt niste semne pictate pe o bucata de cer.

Pentru ca ma loveste uneori poezia, si pentru ca uneori nu am somn, si pentru ca uneori zilele sunt lungi tare, incerc sa regasesc planurile in strafundurile constiintei, in cani de cafea calda, in arome de mere rosii si alte artificii care imi imbunatatesc zilele.

S-au intamplat atatea lucruri, si am fost atat de oarba… Am vrut sa cred, chiar si cand stiam ca nu e cazul, si am vrut sa iert, chiar si cand stiam ca nu mai e nimic de iertat.

E superb sa ti se imputa schimbari facute cu ganduri ascunse, si e superb sa stii ca oamenii nu au curajul sa-si asume ce sunt. Nu ca eu as fi mai breaza, doamne fereste. Doar am invatat de la altii mai experti ca mine, se pare, doar ca e atunci cand copiaza cel mai praf din curtea scolii: e primul prins si primul dat in gat.

Culorile revin, sper sa revin si eu. Vara e aproape. Eu nu.

Lasă un răspuns