Despre viata palpitanta

Viata mea e, de vreo luna jumatate, plina de intamplari si aventura, iar asta am realizat-o abia aseara cand, pentru prima oara de cand traiesc, am rupt cheia in usa.

Acum, nu ma intelegeti gresit. Sunt obisnuita sa nu imi placa locurile si casele in care stau. Sunt obisnuita sa nu ma simt „acasa” (wtf is that, anyway?!) undeva. Dar sa nu ma primeasca nici casa unde dorm si ma spal (ca_cam atata fac eu aici) n-am patit nicicand.

Oamenii pe strada continua sa ma agreseze, de parca oi fi vreo diva cu pretentii. Mai ieri se luase un nene de mine, ca de ce am castile in urechi (pentru ca muzica, asa cum spune un geniu in viata) si ca de ce butonez telefonul (pentru ca prieteni). Si a inceput o teorie de-asta lunga, cu conspiratii, ca suntem ghidati sa ne departam de oameni, ca devenim robotizati, ca bla. Bla. Bla.

Oamenii din tren continua sa ma agreseze, cersindu-mi cu violenta 50 de bani greu munciti de mine, si agasandu-ma cu mirosuri deloc imbietoare.

Nici nu stiu ce sa mai cred. Se intampla atatea chestii, atat de repede, viata mea pare… In viata. Dar parca n-o vreau chiar in halul asta de in viata. E doar o pasa, right? Riiiiiiiiiiight?!

2 thoughts on “Despre viata palpitanta

Lasă un răspuns