Despre lucruri stricate

Am o problema cu stricatul lucrurilor, vad.

Am fost nevoita sa-mi iau un telefon nou, pe la inceputul lui septembrie. Vechiul meu ultraperformant 3GS a cedat nervos dupa 2 ani si jumatate de convietuire alaturi de mine (a fost cel mai rezistent, nu am ce comenta), asa ca am desfacut punguta cu (fix) 2 bani si mi-am luat un Lumia 920. Nu-i bai, e un telefon super fain si reliable, mai are si hibele lui (nu se pupa cu wi-fi-ul de acasa), dar in rest… E prietenul meu de nadejde.

Pe Luminitza (e si primul telefon care se preteaza la un alint, asa ca am profitat de situatie) am luat-o intr-o sambata dupa amiaza, calda si frumoasa. A rezistat pana in urmatoarea zi de marti, cand a cazut din buzunarul de la piept (e cam mare pentru buzunarele de blugi low rise skinny pe care ii port eu). N-a cazut de sus, de la vreo jumatate de metru, but still… Am simtit cum mi se duce inima in gat, asa ca l-am ridicat repede de jos si l-am studiat atent. Nu parea sa aiba nimic. Am zis „phew!” si am mers mai departe.

Un gand nu-mi dadea, totusi, pace. L-am scos de 3 ori din buzunar, l-am intors pe toate partile, m-am uitat la ecran (ca ma gandeam ca ala e cel mai sensibil). Nimic. Dau sa-l bag in rucsac cand, ce sa vezi? Iesea sim tray-ul afara! Arrrrgh! Am inceput sa tremur, am verificat daca am retea (aveam), totul mergea, scartia telefonul un picut, dar in rest era functional. Zic „bai! ce-i asta?”. Si incerc sa imping sim tray-ul inapoi la locul lui. Ntz.

All that f*cking debris ramasese in locul ala si impingea tavita in sus. Coltul se busise bine de tot. Policarbonatul era brrr de urat. N-am cuvinte. Pana seara, cand am ajuns acasa, am stat cu grija sa nu ma paraseasa reteaua. Acasa, am reusit sa scot tray-ul, sa curat bucatelele de policarbonat (nu plastic, da?!) si sa infig mai bine tavita in locul ei. Pana la urma, mi-a venit si o husa din silicon, care a „obligat” tray-ul sa ramana pe veci in locul lui, asa ca acum nu prea se mai cunoaste „rana”.

broken glassesAzi, alta poveste. Inceputa vineri, cand mi-am facut (finally!) ochelarii. Am fost la control, la Gold Optik (unde-i lumea draguta si preturile prietenoase), si in 3 ore erau gata. I-am purtat non stop, nu-mi venea sa cred ce bine ma intelegeam cu ochelarii. Singurele momente cand ii dadeam jos erau ca sa dorm, evident.

Azi dimineata m-am trezit, mi-am vazut de ale mele si, cand a fost momentul sa ies pe usa, aveam ochelarii pe nas, curatati & all that. Am mers pe jos spre birou, as usual, doar ca era o burnita mica si draguta, care mergea bine cu muzica din casti si ma facea sa tin pasul alert.

Cand am ajuns la birou, ochelarii mei erau un picut cam uzi, ca deh… Burnita. Am scos un servetel, am sters la ei pana mi s-a parut ca lucesc si… Sa cad pe jos si alta nu! Ditamai gaura (exagerez) in lentila stanga! WTF?! Nu e o gaura efectiv, dar e ceva intre zgarietura si crapatura, in sensul ca e o chestie lunga, cu margini subtiri ca de zgarietura si cu un mijloc de grasan, care agata cand dau cu degetul peste. In fine. Pe astia nu mai pot eu sa-i repar, deci probabil, alti bani, alta distractie. Yay.

Facand un calcul sumar, avem asa:
– telefon – luat sambata, stricat marti
– ochelari – luat vineri, stricat marti.

Macar ochelarii au tinut o zi in plus. Dar sa stiu de-acum ca marti nu e o zi buna pentru scos in lume lucruri noi. Sau o superstitie de genul. Nu m-am hotarat.

Pic.

7 thoughts on “Despre lucruri stricate

  1. Nope. Lentilele din plastic, ramele din titan. Le faci odată, te costă ceva mai mult, dar rezistă o veșnicie. Eu foarte des ajung să dorm pe ochelarii mei, și nu se crapă, nu nimic. Iar ramele rezistă și ele excelent.

    • Nope. Titanul e urat, sau n-am vazut eu rame frumoase. Plus ca eu stiu sa mi-i pun pe comoda, in asa fel incat sa nu adorm cu ei la ochi.

  2. Pingback: Despre Lumia 920 | Nimic

Lasă un răspuns