Erau perioade cand credeam ca viata e frumoasa daca n-ai regrete. Daca ai facut tot ce ti-a stat in putinta sa nu-ti para rau dupa chestii facute sau nefacute, sa nu fii inecat intr-un ocean de „what ifs”. Probabil ca e si asta un punct de vedere, pentru ca ar insemna ca alegerile tale au fost atat de bune, incat tot timpul ai ales ce era mai potrivit pentru tine, atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.
Dar, daca stau sa ma gandesc un pic, asta inseamna si un dram de incapatanare. Pentru ca daca ai regrete, nu inseamna neaparat ca ai ales prost, ci ca ai vazut o solutie mai buna decat cea de atunci si ai vrea sa poti intoarce timpul. Pentru ca ai gasit cai mai bune pe care sa mergi, dar nu o mai poti face. Pentru ca ai gasit o lectie pe care ai invatat-o, fara sa vrei, pe pielea ta, cand puteai fi scutit de asemenea deranj.
Pana la urma, regretele nu-s neaparat rele, nici neaparat bune. Unii regreta din infantilism, altii regreta pentru ca vad alti pasi pe care i-ar fi putut urma. Si cine sunt eu sa judec ce regreta oamenii?
Regretele sunt ca sfaturile: bune in cantitati mici si bine condimentate (ma rog…Groucho Marx spunea ca sfaturile nesolicitate sunt ca atunci cand faci pipi pe tine – tie ti se pare cald, celorlalti nu).
Nu stiu cum e cu facutul pipiului pe mine, ca de mult n-am mai facut, dar sfaturi nu prea dau, decat la cerere, asa ca-ti inteleg punctul de vedere :)
Pingback: Despre minciuna | Nimic
Când cineva-mi spune că nu regretă nimic, trag pur şi simplu concluzia că respectivul şi cu mine avem vederi diferite în ceea ce priveşte înţelesul cuvântului, şi-o las aşa. // Totul contează, Ron Currie Jr.