Balul Albastru 2013

blue Am vazut toata ziua, mai ales pe Facebook, share-uri catre acest eveniment si invitatii la scris si twituit si instagramit. Mi-a fost trimis chiar si un mail (pe adresa de la celalalt blog), unde a fost expus subiectul si repetata invitatia de mai sus.

As scrie, dar despre ce as putea scrie? Cred ca era mai simplu sa scrie persoanele care au experienta first hand cu autismul. Parintii, educatorii, fratii, vecinii. Eu, blogger anonim (pardon, am zis ca nu ma consider blogger!), ce-as putea sa scriu?

Experienta (vaga) am. Cu un copil cu autism, cand aveam 10-12 ani (considerati-l interval) si cu 3 copii cu autism, cand aveam 16-18 ani (la fel, interval).

E greu. E greu, pentru ca nu il poti depista inainte de nastere, spre deosebire de, sa zicem, sindromul Down. E greu, pentru ca Romania e tara stigmelor si a batjocurii si a lui „asa a vrut dumnezeu”. E greu, pentru ca lumea spune ca e din cauza ca maica-sa a facut greseli cand era tanara si taica-su bea. E greu, pentru ca lumea n-are rabdare pentru un copil special. E greu dintr-o mie de alte motive mai rau sau mai bine alese.

Copilul cu autism este sensibil la orice schimbare. Este timid si creativ, si poate deveni violent la vederea unui simplu gest. Nu stiu daca e asa 100% sau daca altii au trait asta la fel ca mine, eu spun ce-am vazut in 4 cazuri, dar si ce-am auzit de la altii care s-au intalnit cu copii cu autism.

Am vazut copii cu autism asa cum poate nu i-au vazut alti oameni, de varsta mea, mai mici sau mai mari. E greu sa ti-i apropii si e greu sa-i faci sa ramana, dar sunt dispusi sa-ti dea o bucatica din sufletul lor dupa ce te cunosc si le esti prieten. Sunt copii ca oricare altii. Rasfatati prea mult, iti cer din ce in mai multe resurse si egoismul lor n-are limite. Considerati bolnavi, n-au nicio sansa sa fie descoperiti ca persoana. Considerati o povara sau o pedeapsa, vor fi folositi de oameni pentru multele talentele pe care le poseda. Considerati copii, se vor juca si vor zambi, se vor imprieteni cu tine, iti vor face cadourile cele mai sincere pe care le poti primi vreodata si iti vor face loc in lumea lor.

Adevarul e ca habar n-am care sunt costurile (actuale) intretinerii unui copil cu autism. Dar sper ca initiativa asta sa aiba rezultatele dorite, pentru ca in Romania e greu sa te cresti pe tine ca persoana, e greu sa traiesti chiar si in doi, e un pic si mai dificil daca apare un copil, dar daca iei in calcul autismul, nu stiu cata lume ar putea declara ca totul e ok din punct de vedere financiar.

PS: fara sa stiu ce mail ma asteapta, azi m-am imbracat in albastru, as you can see in the pic above. S-a nimerit :)

2 thoughts on “Balul Albastru 2013

  1. Acel „Asa a vrut Dumnezeu” merita dezvoltat intr-un articol. E fatalismul ala de tip „Miorita”. Metaforic sau „concret”, niciun Dumnezeu nu „vrea” ca tu sa stai cu mainile in san.

    • Pe mine ma surprinde faptul ca la romani se accepta foarte usor acest dumnezeu razbunator si rau cu copiii sai, faptul ca e normal sa traiesti cu „frica” de dumnezeu, in loc sa-l iubesti si sa intelegi ca te iubeste la randul lui.
      Daca oamenii ar citi Biblia, dar s-o citeasca si s-o simta cu adevarat, ar gasi acolo mult mai multa intelepciune si toleranta decat tot ce predica preotii pe pamanturile astea de cand suntem noi.

      Din pacate, e mai usor sa faci ceva de frica, e mai usor sa accepti o greutate in viata ta pe motivul „asa a fost sa fie”/”asa a vrut dumnezeu”. Te absolva de orice vina si responsabilitate.

Lasă un răspuns