Multa lume face poze. Asa cum am mai spus, cand eram mai mica, imi doream tare de tot sa fiu pozograf, dar din pacate, nu s-a intamplat.
M-am resemnat si m-am ales cu o usoara aversiune si un fel de love-hate/want-don’t want un aparat foto cat de cat profi, dar nu despre asta e vorba.
Avem amintiri placute, unele de neuitat, altele de care ne e rusine si jena. Ce facem, cum le impartim? Fiecare stie ce-i mai bine pentru felia lui de univers.
Dar cum faci sa le aduni pe toate la un loc?
Unii spun ca experientele sunt cele mai bune amintiri. Altii fac o tona de poze pe secunda. Unii cumpara cate ceva din fiecare loc pe unde se duc. Eu scriu.
Uneori iese ceva dubios, care poate pe moment nu pare real si de multe ori da impresia de blabla, dar nu e chiar asa.
Sa scriu in momentele in care simt ceva e cel mai bun mod in care pot conserva o idee, o senzatie, un gand, o traire. De cate ori citesc dupa aceea, nu-mi amintesc momentul, il retraiesc cu aceeasi intensitate.
Pentru mine, cel mai bun mod de a pastra ceva e in scris. E, de multe ori, singurul fel in care inteleg si invat ceva.
Inca n-am gasit o metoda mai eficienta pentru mine, dar nici nu cred ca e vreo una mai reala.
Nimic
Despre nimic si alte nimicuri...