Intre dorinta si nevoie…

Intre prietenii mei s-a dat startul la discutii despre Mos Craciun, Black Friday si alte sarbatori menite sa ne umple ego-ul si casa de cadouri. Din discutii in discutii, revin la ceea ce stiam deja.

Daca ma intrebi ce vreau, un lucru fizic, care poate fi obtinut cu relativa usurinta si care nu costa cat un rinichi, eu nu o sa gasesc raspunsul la intrebare.

Daca ma intrebi ce am nevoie, n-as sti ce sa zic, pentru simplul motiv ca lucrurile de care am nevoie deja le am, deci pentru ce as mai avea nevoie de inca ceva care face acelasi lucru.

Cand eram mica, eram tot timpul in aceeasi situatie. OK, primeam multe cadouri, de Mos Nicolae, Mos Craciun, ziua mea. Dar daca ma intrebai, n-as fi stiut ce sa cer. Sau poate am cerut de cateva ori carti, dar carti ceream tot timpul anului, imi cumparam, le imprumutam, gaseam metode sa fac rost de ele.

Ultima data cand am avut nevoie de un lucru a fost in decembrie 2011, cand mi s-a stricat monitorul (dupa fix 5 ani si doua luni de la cumparare) si am avut nevoie de altul. A doua zi am facut un mic research, am gasit un monitor care se incadra in bugetul meu (nu foarte mare, tinand cont ca s-a stricat brusc) si l-am cumparat.

Ultima data cand am vrut un lucru a fost acum vreo 2 saptamani, cand mi-am comandat o trusa de farduri. Mda, stiu, shallow. Am vrut-o, am luat-o. A degenerat un pic comportamentul meu dupa aceea, in sensul ca am simtit nevoia si de alte „accesorii”, dar pe moment sunt multumita si nu mai am nevoie de chestii din gama asta.

Da, am accese de moment in care spun „vreau X”, „am nevoie de Y”, dar dupa 20 de secunde de gandit atent la chestia respectiva, gasesc mai multe dezavantaje decat avantaje si renunt la obiectul ala.

Da, am avut momente in care cheltuiam banii pe prostii. Pantofi, rochii, fuste, care deja nu-si mai au adresa in sifonierul meu. Dar n-am cheltuit foarte mult niciodata pe prostiile astea, pentru ca stiam ca nu le vreau chiar atat de mult si nici nu am nevoie chiar atat de mare de ele, asa ca nu mi-a parut rau cand s-au stricat sau le-am pasat altora.

Deci. Cum e privit un om care nu-si doreste lucruri si care nu are nevoie de chestii? Pentru ca pana la urma de fiecare data am fost privita ca o ciudata, care spune chestia asta doar ca sa se dea mare sau ca sa para interesanta, dar eu stiu ca nu-i deloc asa. E chiar asa ciudat sa nu vrei chestii sau sa nu ai nevoie de chestii?

Lasă un răspuns