n-o sa afli niciodata

e simplu sa ai secrete. e simplu sa tii pe toata lumea deoparte si sa stii ca noaptea, cand iti tragi patura peste cap, totul e linistit si curat.

e simplu sa minti si ajungi sa crezi ca da, e mai simplu asa decat sa imparti cu lumea.

nu o sa afli niciodata ca nu e vina ta, pentru ca o sa-ti spui in fiecare zi ca n-ai incercat destul. nu te-ai rugat destul. n-ai adus suficiente argumente.

si pentru ca stii ca dupa tot raul de alcool urmeaza tremurul, te simti vinovat ca nu vrei sa cumperi lichidul menit sa „dreaga”. si dupa ce-l cumperi, te simti vinovat din nou, pentru ca odata cumparat, lichidul aduce din nou alcoolul si povestea o ia de la capat.

esti silit sa cresti cu inima rupta intre vini care nu-ti apartin, rusini carora nu ai ce sa le faci, acuze de care nu esti responsabil, iar tu nu stii sa te ascunzi de ele.

asa ca preferi sa te ascunzi de oameni, si cresti pana ajungi mare, un om ciudat si stramb, cu reactii ciudate la orice, inchis in el si fara directie.

in tine se aduna vina, si regretul, si stigma, si rusinea, si tot cresti si inca nu stii ce sa faci cu ele.
pentru ca nici la 30 de ani si nici la 50 si nici la 70 n-o sa afli ca nu e vina ta pentru ca altii nu regreta stigma ce o poarta si rusinea pe care o provoaca familiei.