Despre oameni si melci… si idei

Azi am bifat inca un review (oarecum) pozitiv al filmului „Despre oameni si melci”. Cam de o luna, de cand a aparut filmul, cu reclamele lui agresive pe toate gardurile (vedeam cel putin 5 intre Universitate si birou), am fost agasata si suprasaturata de titlul asta, de Monica Barladeanu, de Andi Vasluianu si de Tudor Giurgiu.

Nu prea stiam nimic despre filmul asta, dar blogosfera, invitata sau nu la lansare, a fost darnica cu informatia.

Singura chestie care mi-a placut cat de cat a fost tam tam-ul cu promovarea filmului – am vazut ca echipa care a lucrat la el a fost prezenta pana si in urbea mea natala, deci bonus points pentru deplasari si efort.

In rest, povestea mi s-a parut aceeasi. Bine, nu aceeasi, caci nu in fiecare zi se fac filme despre donatii de sperma pentru a salva vreun fost mamut comunist. Ci acelasi leitmotiv, jalnic si amar, pseudo-post-decembrist, in care lumea n-a iertat ororile, dar sufera dupa ele, in care se injura si se mizeaza pe vulgar, ca si cum arta cinematografica romaneasca poate fi luata in seama doar daca vreo „bunaciune” se dezbraca si un gras de 45+ ani injura ca un birjar. Oboseala de dupa comunism, nevoia de libertate, dorinta de a avea, de a nu fi restrictionat din niciun punct de vedere, jungla „de tine nu-mi pasa, mie sa-mi fie bine”…

Pai nene Tudor Giurgiu, astea sunt teme fumate si ras-fumate. Teoretic, am  inteles ca s-a ras la filmul asta. Dar dupa erori de tot felul din cinematografia romaneasca, oare chiar as vrea sa vad INCA o reprezentatie semi-stricata din start?

PS: singurul film romanesc care mi-a placut cu adevarat a fost „Nunta muta”. Deci se poate. Stiu ca am ras tot filmul, tinandu-ma de burta, felicitandu-ma pentru alegerea de duminica seara. Finalul, in schimb, m-a lasat fara cuvinte. Da, „Nunta muta” e FILMUL.

Sursa poza.

Lasă un răspuns