Toata viata mea am crezut ca pot sa scriu. Ca pot sa scriu si inca ceva pe deasupra.
Am vrut sa fiu, cu liniuta:
– fotograf
– invatatoare
– educatoare
– pictorita
– cantareata
– scriitoare
– poeta
– chimist
– arheolog.
Am ajuns… ceva, pe-acolo. Si acum, pentru ca sunt ceva pe-acolo doar cu numele, nu prea stiu incotro. Nu ca nu mi-ar placea ce fac, doar ca vreau mai mult.
Inca visez la halatul alb, cu microscopul in fata si eprubetele colorate aranjate frumos. Ar fi o solutie munca la stat, dar nu vreau la statul nostru, unde lipsa de fonduri m-ar da afara in doua luni (presupunand ca as reusi sa ma angajez acolo).
R&D la privat, ar fi una din solutii. Dar R&D la privat nu se face la noi in tara, si inca o data privesc spre „afara” cu jind si
teama si fiori.
Productie pur si simplu. Farmaceutice, mancaruri, bauturi, sapunuri, etc. S-ar gasi. Doar ca… De unde productie? Si ce fel de treaba e asta pentru o femeie? Nu te cheama nimeni daca esti proaspat absolvent de sex feminin.
Ceva pe partea de calitate. Dar ceva pe bune. Pentru ca ce fac acum nu e pe bune. Si de la calitate, undeva inspre audit.
Ceva la criminalistica ar fi super. Da, ture de noapte si tot felul. Dar criminalistica de afara, nu de la noi. Unde probabil te leaga de maini si de picioare diverse aparate ale legii si unde n-ai aparate si nici metode si nici conditii. (Institutul National de Criminalistica tine tot de stat).
In niciun caz vanzari. Fie ele de aparate sau medicamente.
Si scrisul… Scrisul, care uneori mi se duce, alteori e degeaba. Si as avea atat de multe de zis, dar nu e timp si nu sunt cuvinte. Si il vreau si pe scris, recunosc. Si pe desen. Si sa ma invat cu pozele. Pentru ca inca le vreau pe toate. Si o sa le am pe toate, dar trebuie s-o schimb pe prima repede.
![[confidential]](https://www.nimic.info/wp-content/uploads/2013/03/confidential-188x1881-150x150.jpg)
Eu sunt sedentar din fire dar ajung încet-încet la concluzia că în România nu poţi face nimic. Dar absolut nimic. Şi asta n-o afirm aşa cum o fac alţii, aruncând cuvinte şi citând ce au auzit pe la televizor. În România nu poţi ajunge nimic din ce ţi-ai propus mai sus fără să suferi niţel din cauza asta.
– fotograf: mori de foame
– invatatoare: mori de foame
– educatoare: mori de foame
– pictorita: mori de foame, frig şi sete
– cantareata: aparte de o scurtă carieră în muzică mondenă, nu văd cum ai putea rezista; tu sau oricine altcineva.
– scriitoare: mori de foame, dar mori împăcată cu tine. Dar tot mori.
– poeta: mori de foame. Same as above, doar că spre deosebire de prozatori, poeţii au de luptat cu de vreo cinci ori mai mulţi concurenţi.
– chimist: dintre toate asta ar putea scoate cei mai mulţi bani, presupunând că ajungi în industria farmaceutică sau măcar într-o multinaţională.
– arheolog: fonduri prea mici, salariu de mizerie, birocraţie.
Într-o ţară în care medicii, profesorii şi cercetătorii mor de foame, meseriile de mai sus au slabe şanse de izbândă. La vârsta ta probabil ştii şi tu chestiile astea dar simţeam nevoia să le scuip şi eu din mine.
Cat timp esti mic (adica pana pe la vreo 10 ani) banii nu prea conteaza. Tu stii ca vrei sa faci chestia aia si cam atat.
– fotograf n-am devenit pentru ca n-aveam bani de cursuri si de aparat
– invatatoare n-am ajuns pentru ca mi-am dat seama ca nu ma pricep sa explic lucruri elementare
– educatoare, la fel ca mai sus, plus faptul ca n-as fi rezistat cu 30 de copii cateva ore pe zi
– pictorita – well, m-au dat afara de la pictura pentru obsesia pe care o aveam pentru cei trei muschetari…
– cantareata – am tot cantat pana prin adolescenta, cand am vazut ca toata lumea se dezbraca prin muzica, si m-am lasat balta de visul asta (nu si de cantat)
– scriitoare – impacata sunt cu mine, mai astept sa mor :)
– poeta – idem
– chimist – la cum e industria in tara noastra, am sanse sa predau chimie la generala… Dar sa nu-l maniem pe dumnezeu, ca ramuri conexe sunt si eu lucrez intr-una din ele
– arheolog – too much Indiana Jones, I presume.
Stiu si eu ca alegerile mele, usor idealiste, sunt in directie opusa cu ceea ce se cauta si se cere si se vrea de la angajati. Cu toate acestea, habar n-am ce-as putea vrea altceva, tinand cont ca n-am visat la ASE, Medicina si Drept niciodata, Jurnalismul ma lasa rece, iar Psihologia nu mi-a spus absolut nimic.*
*Enumar doar cateva din „meseriile” cautate.